miercuri, 19 august 2009

dark inside

  Candva, niste cavaleri, toti unul si unul, calareau printr-o tara straina. Drumul lor trecea printr-un codru neumblat, unde ciulinii cresteau de-a valma, sfasiind cu ghimpii lor mari si ascutiti carnea celor care se ratacisera pe acolo. Frunzele pomilor ce cresteau in padure erau intunecate si dese si nici o raza de lumina nu strabatea printre ramuri, ca sa invioreze intunericul si tristetea.
  Si in timp ce treceau prin padurea aceea intunecata, un cavaler se rataci de tovarasii lui si, pierzandu-le urma, nu se mai reintoarse la ei, iar acestia, foarte intristati, pornira mai departe fara dansul, jelindu-l ca pe un mort.
  Ajungand ei la castelul mandru catre care calatorisera, au zabovit acolo multe zile si s-au veselit, iar intr-o noapte, pe cand stateau linistiti in jurul bustenilor care ardeau in sala cea mare a castelului si beau vin, iata ca apare tovarasul pierdut si ii saluta. Hainele lui erau zdrentuite ca ale unui cersetor si carnea lui alba era plina de rani, dar chipul ii era luminat de o bucurie adanca.
  Si ei l-au ispitit, intrebandu-l ce i s-a intamplat, iar el le-a povestit cum a ratacit drumul in codru si cum a umblat in nestire multe zile si nopti de-a randul, pana cand, sfasiat si insangerat, s-a culcat pe pamant asteptandu-si sfarsitul.
  Iar cand ceasul mortii se apropiase de-a binelea, prin intunecimea de nepatruns a padurii, veni spre dansul o fata mandra, care-l lua de mana si-l duse pe carari intortocheate, necunoscute de nici un om, pana ce, intr-un tarziu, intunericul fu risipit de o lumina puternica, fata de care lumina zilei nu este decat ca flacara opaitului fata de soare; si in lumina aceea orbitoare, cavalerul nostru, ostenit de atata cale, avu, ca intr-un vis, o vedenie si aceasta vedenie i se paru atat de frumoasa, atat de neasemuita, incat nu se mai gandi la ranile sale care sangerau, ci statu locului ca vrajit, cuprins de o bucurie netarmurita, cum e marea, si adanca, asemenea acesteia.
  Si vedenia pieri din fata ochilor lui si atunci cavalerul, ingenunchind in tarana, multumi sfantului milostiv care-i ratacise pasii in codrul acela grozav, facandu-l sa aiba o asemenea vedenie in inima padurii.
  Si numele codrului intunecat era Intristarea, dar despre vedenia pe care a avut-o bunul cavaler, nu imi este mie ingaduit sa va povestesc. Numai cei care au purtat cununa suferintei pot privi in fata lumina aceasta mareata, iar cand se intorc, nu au voie sa vorbeasca despre ea sau sa dezvaluie taina pe care o cunosc.

Niciun comentariu:

BobsMade

So what..

“Sigur ca viata e plina de riscuri,
Cum ar fi aventura de a indrazni,
Descoperirea lui “a face” si minunea lui de a trai.
A rade inseamna sa risti sa pari nebun
A plange inseamna sa risti sa pari sentimental
Sa arati sau sa incepi sa faci ceva
inseamna sa risti sa vezi cum se proiecteaza asupra ta imagini negative, judecati de valoare, critici.
Sa-i cauti pe ceilalti inseamna sa te expui asteptarilor, dorintelor sau fricilor care vor ameninta linistea ta.
Sa deschizi o relatie inseamna sa mergi in intimpinarea unei posibile deceptii.
Sa-ti dezvalui sentimentele sau sa exprimi ceea ce resimti inseamna sa risti sa-ti dezvalui adevarata natura.
Sa iubesti inseamna sa risti sa nu fii iubit in schimb.
Sa fii afectuos inseamna sa risti sa declansezi un atasament.
Sa traiesti inseamna sa risti sa mori.
Sa speri inseamna sa risti sa disperi.
Sa incerci inseamna sa risti sa ratezi.
Dar daca nu risc nimic, risc sa fiu nimic, risc sa nu exist.
Daca nu exist, nu pot sa invat adevaratul sens al sentimentelor, posibilitatea unei impartasiri, creativitatea poetica, muzicala sau artistic stimulata de iubire, sublimarile si deplasarile generate de ceea ce nu e iubire.
Daca risc raman liber sa fiu si sa merg astfel catre mai multul fiintei mele.”

” Viata este plina de riscuri” - JACQUES SALOME

Die Liebe ist ein wildes Tier
Sie ahnt dich, sie sucht nach dir
Nistet auf gebrochenem Herzen
Laesst sich fallen weich wie Schnee
Erst wird es heiss
Dann kalt
Am Ende tut es weh